Camionul oficial Ford Trucks F-MAX va fi prezent în toate cursele din ediția 2019 și va constitui parte integrantă a padocurilor ETRC FIA
Asociația Europeană a Curselor de Camioane (European Truck Racing Association, ETRA) este mândră să prezinte Ford Trucks drept noul partener pentru Campionatul European de Curse de Camioane FIA (Federația Internațională de Automobilism), ediția 2019.
Noul parteneriat prezintă Ford Trucks F-MAX drept camion oficial, un element central al inovării și al ingineriei de vârf din lumea extrem de competitivă a ETRC FIA.
Ford Trucks se va alătura grupului de parteneri progresiști și ambitioși din punct de vedere tehnic ai ETRC FIA după ce camionul oficial Ford Trucks F-MAX a fost numit recent Camionul Internațional al Anului 2019 (IToY) la Salonul pentru Vehicule Comerciale IAA din Hanovra.
Produsul a fost laudat pentru tehnologia de vârf, confortul, puterea, randamentul și costul total de proprietate.
Podeaua camionului F-MAX, motorul Ford Ecotorq de 500 CP și transmisia automată ZF cu 12 trepte au fost, de asemenea, foarte apreciate, la fel ca și caracteristicile tehnice ale tehnologiei E-APU, funcției eco-roll și controlui predictiv al vitezei de croazieră (Max Cruise).
În interiorul cabinei, F-MAX oferă confort și lux cu cabina sa care măsoară 2,5 metri în lățime, precum și cu designul său modern și orientat spre șofer.
Două camioane F-MAX vor participa la fiecare competitie ETRC FIA din Europa în 2019. Unul va fi prezentat înainte de fiecare dintre cele 32 de curse în fața a peste 400.000 de spectatori, iar al doilea va fi expus în cadrul centrului Fan Village pentru a fi admirat și încercat de toată lumea.
La centrul Fan Village al ETRC FIA, care este punctul central de întâlnire pentru orice eveniment ETRC FIA, modelul va fi expus și între curse, completând gama de jocuri educaționale (un amestec de educație și divertisment oferit de ETRC FIA, organizatorii locali și partenerii ETRC FIA).
\
Citate
ETRA - Georg Fuchs/Rolf Werner
„Adresăm un salut călduros de la ETRC FIA pentru a ura Ford Trucks bun venit în padoc, un mediu prietenos și orientat spre afaceri în același timp”.
„Baza parteneriatului este reprezentată de înțelegerea reciprocă a faptului că dorim să prezentăm un amestec interesant de mesaje într-o notă sportivă, de profil și captivantă din punct de vedere tehnic entuziaștilor existenți și noi deopotrivă”.
„Prin urmare, suntem foarte încântați să avem Ford Trucks ca partener nou, brand nou și participant nou în cadrul campionatului”.
„Mai mult, încurajăm mulțimea de entuziaști Ford Trucks din întreaga lume să se familiarizeze din ce în ce mai mult cu ETRC FIA, pentru care, din punct de vedere sportiv și industrial, 2019 va fi cel mai important și cel mai bun an”.
Ford Trucks - Bahattin Topçu, manager marketing
„Ca producător internațional de top de camioane, suntem încântați să facem parte din ETRC FIA, ediția 2019. Este o deosebită onoare să fii în fruntea fiecărei curse cu Ford Trucks F-MAX, Camionul Internațional al Anului 2019 (ITOY). ETRC FIA ne oferă marea șansă de a prezenta Ford Trucks F-MAX miilor de entuziaști ai curselor de camioane din Europa”.
„Echipele Ford din principalele organizații internaționale de automobilism sportiv, cum ar fi Ford Chip Ganassi Racing din WEC FIA și M-Sport din WRC, sunt deja susținute de Ford Trucks. Pe măsură ce ne accelerăm planurile de a intra pe piețele din Europa de Vest ca urmare a recunoașterii și popularității internaționale câștigate de noul F-MAX, suntem mândri că ETRC FIA se va baza acum pe Ford Trucks. Acesta este un pas important pentru a ne permite să ajungem la șoferii de camioane și entuziaștii de curse de camioane din Europa de Vest”.
Despre Ford Trucks:
Ford Trucks este unul dintre cei mai mari producători internaționali de camioane grele din lume. Producem o gamă de vehicule, inclusiv tractoare, camioane de construcții și camioane de distribuție cu o greutate de peste 16 tone.
Rezultatele dovedite ale calității, durabilității și eficienței vehiculelor comerciale Ford stau la baza strategiei internaționale a produselor Ford Trucks. La Ford Trucks, combinăm mai mult de o jumătate de secol de experiență de proiectare și producție cu experiență în dezvoltarea de produse specifice pieței pentru a construi componentele principale ale vehiculelor noastre, inclusiv motoarele complet noi.
În prezent ne desfășurăm activitatea în Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia și țările CSI și continuăm să ne dezvoltăm rețeaua internațională care cuprinde trei continente. Sute de mii de șoferi de camioane din întreaga lume se bazează în fiecare zi pe încrederea pe care o oferă Ford. Pentru mai multe informații despre Ford Trucks și produsele sale din întreaga lume, vă rugăm să vizitați www.fordtrucks.com.tr
https://www.facebook.com/FordTrucksInternational/
https://www.linkedin.com/company/fordtrucksinternational
https://www.instagram.com/fordtrucksinternational/?hl=en
Despre Cefin Trucks:
Compania activează de peste 20 de ani în sectorul auto, ca furnizor de produse și servicii integrate pentru lumea transportatorilor profesioniști, fiind cunoscută ca unul dintre cei mai mari distribuitori de vehicule comerciale din România. În decembrie 2016, Cefin Trucks a fost numit unicul importator și distribuitor în România al Ford Trucks și din mai 2017 a început activitatea din acest nou rol. Reteaua de distribuție și asistență tehnică este prezenta în București, Constanța, Brașov, Craiova, Timișoara, Deva, Arad, Bacău, Suceava, Cluj, Oradea și Baia Mare. Pachetul complet de servicii oferite de Cefin Trucks integrează pe lângă serviciile Post Vânzare, oferirea de soluții financiare optimizate, servicii de TradeIn, servicii de BuyBack, servicii de instruire a utilizatorilor și nu în ultimul rând servicii telematice.
Pentru mai multe detalii: www.ford-trucks.ro